| Adaptarea analizatorului | Procesul de diminuare a senzaţiilor datorat diminuării treptate a informaţiilor transmise de analizator spre segmentul central, chiar dacă intensitatea şi frecvenţa stimulilor este constantă în timp.
|
| Alveolă pulmonară | Cavitate mică în interiorul plămânului. Alveolele se formează în pereţii bronhiolelor respiratorii ca mici săculeţi, care comunică cu bronhiola. Deosebit de importantă este structura epiteliului care căptuşeşte alveola, epiteliu cubic unistratificat care este o interfaţă între aer şi sângele din capilare (epiteliu alveolo-capilar).
|
| Amnios | Membrana care acoperă fătul, membrană dublă al cărei strat extern se numeşte chorion iar cea internă amnion. Este plină cu lichid amniotic. Are origine ectodermică.
|
| Ansa Henle | Membrană conjunctivă specială care acoperă axonul la exterior. Are rol de protejare mecanică a axonului. Înveleşte stratul celulelor Schwann.
|
| Artere | Vase de sânge cu diametrul destul de mare, prin care circulă, în general, sângele oxigenat. Excepţie fac arterele pulmonare, care pleacă de la ventriculul drept şi care transportă sânge cu CO2. Au structura pereţilor elastică, pentru a permite trecerea energiei cinetice a valurilor de sânge propulsat de inimă.
|
| Articulaţie | Structură care uneşte două oase. Majoritatea sunt semi-mobile sau mobile, adică permit mişcarea celor două oase în raport unul cu altul, dar există şi articulaţii fixe, care nu permit mişcarea oaselor (sutura palatină a maxilarelor, suturile oaselor neurocraniului, etc.).
|
| Axon | Prelungire unică a neuronului, care conduce influxul nervos de la centru spre periferie (celulifug). Axonul, numit şi neurit, este, în general, lung şi acoperit cu mai multe teci (axolema, mielina, celulele Schwann, Henle). Se termină în conul axonal, care are ramificaţii butonate (butoni terminali). Axonul nu conţine corpi tigroizi.
|
| Blastulă | Este o formaţiune rezultată din diviziunea celulei-ou (zigotului) formată dintr-o cavitate interioară (blastocel) şi un strat de celule la exterior (blastoderm).
|
| Bulb rahidian | Organ nervos care se află în continuarea măduvei spinării, de care este separat prin decusaţia piramidală. Anatomic şi funcţional face parte din trunchiul cerebral. Cuprinde olivele bulbare, piramidele bulbare şi pedunculii cerebeloşi inferiori.
|
| Canal cistic | Canal care porneşte din vezica biliară (colecist). Se uneşte cu canalul hepatic comun şi formează canalul coledoc, care se deschide în duoden prin orificiul Oddi. Conduce bila din colecist spre duoden şi din ficat spre colecist.
|
| Capilare | Vase sangvine cu diametrul foarte mic care împânzesc toate structurile şi organele corpului. Peretele capilar este format dintr-un singur strat de celule. Lungimea totală a capilarelor din corpul uman este de 6500 de kilometri.
|
| Căi aeriene | Porţiunea conducătoare a sistemului respirator reprezentată de tuburile prin care ajunge aerul la plămâni. Cuprinde cavităţile nazale, faringele, laringele. traheea şi bronhiile principale. Laringele, traheea şi bronhiile principale sunt tuburi formate din ţesut cartilaginos, în cazul traheii şi bronhiilor este vorba despre inele cartilaginoase.
|
| Căi urinare | Ansamblu de organe tubulare prin care se scurge urina produsă de cei doi rinichi până la exterior. Cuprinde ureterele, conducte lungi care pornesc din hilul fiecărui rinichi şi ajung în vezica urinară, vezica este o porţiune dilatată în care se acumulează urina, deoarece este închisă în porţiunea inferioară de două sfinctere. De la vezică porneşte un tub numit uretră, prin care se scurge urina la exterior.
|
| Cecum | Primul segment al intestinului gros. Comunică cu ileonul prin orificiul ileo-cecal. Este un segment dilatat, prezintă o prelungire în formă de deget de mănuşă numit apendice vermiform.
|
| Celulă Schwann | Celulă glială specială capabilă să secrete mielină. Acest tip de celule se află, în special, în jurul axonului, unde formează teaca Schwann. Rolul acestor celule este să înfăşoare axonul într-o teacă izolatoare de mielină.
|
| Cerebel | Organ nervos situat posterior de trunchiul cerebral. Popular se numeşte „creier mic” şi este format din două emisfere cerebeloase unite prin vermis. Este sediul reflexelor legate de echilibru, menţinerea atitudinii posturale şi reglarea unor mişcări fine.
|
| Cohlee | Numită şi melc osos, este un canal răsucit de două ori şi jumătate în jurul unui ax central numit columelă sau modiol. Cavitatea cohleară este împărţită în două jumătăţi numite rampe, una superioară (vestibulară) şi alta inferioară (timpanică). Cohleea conţine, în rampa vestibulară, melcul membranos, unde se află organul Corti, structura ce conţine celulele receptoare ale analizatorului auditiv.
|
| Colecist | Vezică biliară, săculeţ situat pe partea inferioară a ficatului, cu rol în depozitarea bilei între mese. Depozitarea produsului de secreţie al ficatului duce la concentrarea bilei, astfel încât bila colecistică devine verde.
|
| Coloană vertebrală | Structură osoasă axială situată în partea posterioară a trunchiului. Este formată prin suprapunerea oaselor numite vertebre, care se articulează semi-mobil prin discurile intervertebrale. Cuprinde regiunile cervicală, toracală, lombară, sacrală, coccigiană.
|
| Colon | Segmentul medial al intestinului gros, cuprinde porţiunea ascendentă, care porneşte din cecum, porţiunea transversă, porţiunea descendentă şi porţiunea sigmoidă. Colonul ascendent, transvers şi descendent formează cadrul colic, care încadrează ansele intestinului subţire.
|
| Conductibilitatea | Capacitatea unor structuri de a conduce influxul nervos. Curent, se referă la conducerea influxurilor nervoase prin membrana celulelor, în special a neuronilor.
|
| Cord | Organ muscular numit inimă, situat în torace, între cei doi plămâni în regiunea numită mediastin. Peretele cardiac are trei straturi, unul extern (epicard, foiţa internă a pericardului), unul intermediar muscular (miocard) şi un epiteliu care căptuşeşte atriile şi ventriculele (endocard). Camerele superioare ale inimii se numesc atrii, iar cele inferioare ventricule. Atriile nu comunică între ele, nici ventriculele, iar între atrii şi ventricule există un orificiu prevăzut cu un căpăcel numit valvă (bicuspidă între As şi Vs şi tricuspidă între Ad şi Vd).
|
| Corp vitros | Structură gelatinoasă care ocupă camera posterioară a globului ocular. Este învelită într-o membrană numită hialoidă, iar în interior se află un canal hialoidian care serveşte la canalizarea razelor luminoase pe pata galbenă.
|
| Cristalin | Lentila situată în spatele pupilei, suspendată de procesele ciliare. Împarte cavitatea globului ocular în două camere, o cameră anterioară (mai mică) şi o cameră posterioară. Cristalinul este învelit într-o membrană numită cristaloidă. Capacitatea cristalinului de a-şi modifica forma datorită muşchilor ciliari este explicaţia adaptării ochiului la vederea de aproape sau la depărtare.
|
| Cronaxia | Este o noţiune utilizată în studiile de electrono-fiziologie nervoasă, adică experimentele care utilizează neuroni. Reprezintă timpul necesar unui stimul cu intensitate dublă faţă de reobază, pentru a produce răspuns.
|
| Dendrită | Prelungire neuronală unică sau multiplă, care conduce influxul nervos celulipet (de la exterior spre corpul neuronal). Dendritele sunt, în general, ramificate şi implicate în sinapse axo-dendritice şi dendro-dendritice.
|
| Depolarizare | Fenomen de scădere a diferenţei de potenţial electric între cele două feţe ale membranei neuronale, datorat aplicării unui stimul. Procesul fizic constă în scăderea gradientului de concentraţie a ionilor Na+ dintre cele două feţe ale membranei, prin influxul brusc de ioni în interiorul celulei.
|
| Diabet | Boală gravă, caracterizată prin creşterea aportului alimentar, degradarea stării generale, sete prelungită, etc. Diabetul insipid se datorează insuficienţei hormonului antidiuretic (ADH) secretat de hipotalamus şi duce la dereglarea severă a echilibrului hidric în organism. Diabetul zaharat se datorează deficienţei hormonului insulină, secretat de pancreas, duce la creşterea alarmantă a concentraţiei de glucide în sânge (glicemie) şi intoxicarea organismului cu corpi cetonici.
|
| Diencefal | Organ nervos situat în profunzimea encefalului. Reprezintă, de fapt, mai multe mase de substanţă nervoasă, talamusul, metatalamusul, epitalamusul şi hipotalamusul.
|
| Dinte | Organ foarte dur, implantat în cavitatea alveolară din osul mandibular sau maxilar. Dintele cuprinde coroana, colul şi rădăcina. În interior se află cavitatea pulpară, unde sunt vase de sânge şi ramuri ale nervului trigemen. Coroana este îmbrăcată de smalţ. Există mai multe tipuri de dinţi: incisivi, canini, premolari şi molari (măsele).
|
| Duoden | Primul segment al intestinului subţire, segment fix, de forma unei potcoave. Comunică cu stomacul prin orificiul pilor şi cu ficatul şi pancreasul prin orificiul Oddi.
|
| Durere | Senzaţie specifică neplăcută, cu rol de semnal. Este o modalitate de semnalizare a disfuncţionalităţilor care apar în interiorul corpului. Dispariţia senzaţiilor dureroase ar duce la imposibilitatea cunoaşterii defecţiunilor care survin în interiorul organismului şi la imposibilitatea remedierii acestora.
|
| Ectoderm | Stratul superficial al gastrulei. Este o zonă specială, alcătuită din celule precursoare ale pielii, sistemului nervos, partea anterioară a hipofizei şi retina.
|
| Emisfere cerebrale | Organe nervoase pereche care ocupă cavitatea cutiei craniene. Sunt separate de fisura interemisferică, iar suprafaţa lor este acoperită de un strat gros de substanţă cenuşie (scoarţa cerebrală). În interior se află formaţiuni de substanţă albă formată din prelungiri neuronale. Este sediul celor mai complexe procese nervoase, sediul raţiunii şi al memoriei.
|
| Endoderm | Stratul intern al gastrulei, care căptuşeşte cavitatea acestuia, cavitate numită intestin primitiv. Din celulele endodermului se formează organele tubului digestiv, glandele anexe, organele aparatului respirator, anumite glande endocrine.
|
| Endolimfă | Lichid cu compoziţie asemănătoare perilimfei situat în melcul membranos, între membrana vestibulară, membrana bazilară şi peretele extern al melcului.
|
| Epitalamus | Organ nervos care aparţine de diencefal, este format din glanda epifiză (pineală) şi un nucleu nervos în care există sediul unor reflexe olfactivo-oculo-cefalogire (întoarcerea capului şi a ochilor în direcţia unui miros).
|
| Eritrocit | Celulă sangvină discoidală, anucleată, plină cu hemoglobină. Se mai numeşte globulă roşie, sau eritrocit şi este foarte mică (7,5μm). Are rol în fixarea gazelor respiratorii (CO2 şi O2). Trăieşte aproximativ patru luni, este produsă în splină, măduva roşie şi ficat şi este distrusă în ficat.
|
| Excitabilitatea | Proprietate fundamentală a materiei vii care se caracterizează prin apariţia unui răspuns la un stimul venit din mediu. Orice organism viu prezintă această proprietate. Cel mai studiat aspect al excitabilităţii este capacitatea celulei nervoase de a reacţiona la apariţia unui stimul extern.
|
| Fascicul spinotalamic | Fascicul care porneşte din diferite etaje ale măduvei spinării, este format din numeroşii axoni ai deutoneuronilor căilor de conducere a sensibilităţilor exteroceptivă şi proprioceptivă. În funcţie de cordonul medular în care se află există fascicule spinotalamice laterale sau anterioare.
|
| Fereastră ovală | Orificiu de comunicaţie între urechea medie şi cea internă, prevăzut cu o membrană de care este sprijinită talpa scăriţei.
|
| Ficat | Glandă exocrină situată în abdomen, în partea dreaptă, subdiafragmatic. Este cea mai mare glandă din corp, cântăreşte aproximativ 1,5 kg. Este împărţit în lobi (drept, stâng, posterior şi pătrat pe faţa posterioară, drept şi stâng pe cea anterioară). Celulele hepatice (hepatocite) sunt aşezate în cordoane (Remak) şi formează bila. Din ficat pornesc venele hepatice şi pătrund artera hepatică şi vena portă. Rolul ficatului este de secreţie a bile, de formare a hematiilor (la făt), de distrugere a hematiilor (hemoliză), de formare a glicogenului din glucoză, metabolizarea lipidelor, sinteza de proteine, etc.
|
| Gastrulă | Formaţiune embrionară care se formează prin invaginarea peretelui extern al blastulei. Gastrula are trei straturi (ectoderm, mezoderm şi endoderm) din care se vor forma pe rând organele tuturor aparatelor şi sistemelor din organism. Conţine o cavitate numită archenteron (intestin primitiv) care comunică cu exteriorul prin blastopor.
|
| Glomerul renal | Ghem capilar situat în capsula Bowman, provenit din arteriola aferentă care capilarizează şi apoi părăseşte capsula prin arteriola eferentă, care pătrunde în arterele interlobulare. Cuprinde aproximativ 50 de anse capilare.
|
| Gust | Senzaţie specifică apărută ca răspuns la introducerea alimentelor în cavitatea bucală. Primar, senzaţia de gust este răspunsul la stimularea celulelor receptoare din mugurii gustativi de către substanţele dizolvate în salivă (substanţe sapide). Secundar, senzaţia care se formează pe scoarţa cerebrală este suma unor senzaţii gustative, olfactive, termice şi tactile.
|
| Hipotalamus | Organ nervos , face parte din diencefal. Este format din mase de substanţă nervoasă (nuclei hipotalamici, nucleul supraoptic, tuberculul cenuşiu, corpii mamilari). Este legat prin tija pituitară de hipofiză şi formează planşeul ventriculului III. Are roluri deosebit de importante în coordonarea comportamentului instinctual, înnăscut, este sediul senzaţiilor de foame, frică, sete, furie, saţietate, etc.
|
| Hormon | Substanţă chimică care se formează în interiorul anumitor celule din organism, în organe speciale numite glande şi care ajunge direct în sânge. Poate fi de natură catecolaminică, sterolică sau peptidică. Acţionează asupra anumitor grupuri de celule.
|
| Ileon | Segmentul mobil al intestinului subţire care comunică cu intestinul gros, prin orificiul ileo-cecal. Nu există o delimitare anatomică netă între ileon şi jejun.
|
| Jejun | Segmentul mobil al intestinului subţire care comunică cu duodenul. Este căptuşit de mucoasa intestinală, cu vilozităţi. Plierea acestui segment, împreună cu ileonul, formează ansele intestinale încadrate de cadrul colic.
|
| Laringe | Organ fonator situat în calea aeriană, în porţiunea anterioară a gâtului. Laringele este format din cartilaje, în interior are o cavitate unde se află două perechi de pliuri. Una dintre perechi vibrează în expiraţie, producând sunete şi poartă numele de corzi vocale. Laringele comunică cu faringele şi cu traheea.
|
| Lichid amniotic | Lichid cu compoziţie specifică care umple cavitatea amniotică, unde se va dezvolta fătul. Deoarece posedă celule fetale, poate fi analizat (amniocenteză) pentru descoperirea eventualelor malformaţii.
|
| Macromoleculă | Ansamblu multi-atomic cu masa moleculară extrem de mare, având dimensiunile de câteva ori mai mari decât o moleculă obişnuită. Macromolecule sunt acizii nucleici, proteinele, lipidele, polizaharidele, etc.
|
| Măduva spinării | Cordon nervos situat în canalul vertebral între vertebrele C1 şi L2. Se formează în tubul neural, are o lungime de aproximativ 45 cm şi este uşor turtită antero-posterior. Prezintă două umflături numite intumescenţe şi se termină cu conul medular de la care pleacă un fir (filum terminale). Substanţa cenuşie, formată din corpi neuronali, se află la interior sub formă de coarne (în secţiune) sau de coloane, iar substanţa albă, formată din prelungiri neuronale, se află spre exterior, sub formă de cordoane.
|
| Melc membranos | Situat în rampa vestibulară a cohleei, este o structură membranoasă delimitată bazal de membrana bazilară, lateral de membrana vestibulară Reissner şi de peretele cohleei. Conţine organul Corti, format din celule ciliate şi celule de sprijin, împreună cu membrana tectoria. Cavitatea melcului membranos este plină cu endolimfă, un lichid asemănător cu perilimfa.
|
| Metatalamus | Organ nervos situat în diencefal, format din două perechi de corpi geniculaţi, mediali şi laterali, care reprezintă o staţie de releu pe traseul căii de comunicaţie a sensibilităţii auditive şi respectiv vizuale.
|
| Mezencefal | Porţiunea superioară a trunchiului cerebral situată deasupra punţii lui Varolio. Cuprinde pedunculii cerebeloşi superiori, pedunculii cerebrali, coliculii cvadrigemeni (lama cvadrigemina).
|
| Mezoderm | Membrană intermediară a gastrulei, devenită neurulă, situată între ectoderm şi endoderm. Se formează din celule endodermice şi cuprinde două foiţe: somatopleura, care căptuşeşte ectodermul şi splanhnopleură, care căptuşeşte endodermul. Din mezoderm se formează ţesuturile conjunctive, muşchii, sistemul urinar şi mediul intern.
|
| Mielină | Substanţă lipo-proteică de culoare albă caracteristică ţesutului nervos. Este secretată de celulele Schwann, celule gliale care protejează prelungirile neuronului. Mielina este un bun izolator electric.
|
| Miros | Senzaţie specifică apărută ca urmare a excitării celulelor receptoare din mucoasa olfactivă. Omul percepe aproximativ 4000 de mirosuri, cu mult mai puţin decât câinele (40000 de mirosuri).
|
| Mitocondrie | Organit celular citoplasmatic de formă sferică sau ovală. Are membrană dublă, cea internă este pliată, formând cristele mitocondriale. Mitocondria este sediul respiraţiei celulare, a proceselor oxidative aerobe cunoscute sub numele de ciclu Krebs sau ciclul acizilor tricarboxilici.
|
| Muşchi | Organ caracteristic cu capacitate de a elabora lucru mecanic. Este sistemul motor al oricărui organism animal. Muşchiul este un organ format din ţesut muscular şi conjunctiv, ce conţine fibre musculare grupate în fascicule sau sinciţii. Capacitatea de a-şi scurta dimensiunile o datorează unor proteine fibrilare speciale, actina şi miozina, proteine capabile să se asocieze.
|
| Nefron | Unitatea morfologică şi funcţională a rinichiului, structură complexă alcătuită din capsula Bowmann, tubul contort proximal, ansa Henle şi tubul contort distal, care pătrunde în tubul colector. Este structura în care are loc filtrarea, reabsorbţia şi secreţia la care este supusă plasma sangvină, pentru a se forma urina. Fiecare rinichi posedă aproximativ un milion de nefroni.
|
| Nerv spinal | Organ nervos care porneşte din măduva spinării şi ajunge, prin ramurile sale, în tot corpul. Nervul spinal are două rădăcini, anterioară şi posterioară, un trunchi şi câte cinci ramuri (ventrală, dorsală, comunicantă albă, comunicantă cenuşie, meningeală). Există 31 de perechi de nervi spinali, repartizaţi 8 în regiunea cervicală, 12 toracal, 5 lombar, 5 sacrat şi 1 coccigian.
|
| Neurocraniu | Se mai numeşte cutie craniană (porţiunea superioară a craniului), reprezintă totalitatea oaselor care protejează encefalul. Conţine oasele frontal, parietale, occipital, temporale, sfenoid şi etmoid.
|
| Neuron | Celulă nervoasă propriu-zisă, care nu se poate divide, generează şi conduce influxul nervos. Neuronul este format din corp celular şi prelungiri (dendrite şi axon). Corpii celulari formează substanţa cenuşie a nevraxului iar prelungirile substanţa albă a nevraxului.
|
| Neuron preganglionar | Neuron component al căii eferente a arcului reflex vegetativ. Reprezintă neuronul care se află la nivelul centrului de comandă din măduvă sau trunchi şi al cărui axon ajunge la nivelul ganglionului paravertebral, juxtamural sau intramural şi face sinapsă cu dendrita neuronului postganglionar.
|
| Nevroglie | Celulă nervoasă accesorie, care se poate divide. Se mai numeşte celulă glială şi este de mai multe tipuri: microglie, oligodendroglie, celulă Schwann, etc. Au roluri diverse, de protecţie, de hrănire şi suport, de fagocitare a neuronilor distruşi, de intercalare în reţelele neuronale (nu iniţiază, dar transmite impulsul nervos). Nevrogliile sunt de 10 ori mai numeroase decât neuronii.
|
| Nod Ranvier | Regiunea nodală, reprezintă spaţiul creat între două celule Schwann succesive şi are o importanţă deosebită, deoarece în această regiune mielina este subţire şi poate avea loc depolarizarea, fiind posibilă astfel conducerea saltatorie.
|
| Organ Corti | Structură receptoare situată pe membrana bazilară, care conţine celule receptoare ciliate, cu cilii prinşi (inclavaţi) în membrana tectoria. Undele din endolimfă provoacă mişcarea membranei tectoria şi a cililor, lucru care provoacă depolarizare şi apariţia potenţialului de receptor în celulele aparatului Corti. Este structura receptoare a analizatorului auditiv.
|
| Ovogeneză | Formarea celulei sexuale feminine, a ovulului. Procesul de ovogeneză are loc în interiorul ovarului, unde celulele diploide numite ovogonii trec prin meioză şi mitoze de maturare pentru a se forma ovulul haploid.
|
| Ovulaţie | Procesul de eliberare a gametului feminin, a ovulului din ovar în porţiunea dilatată, prevăzută cu franjuri, a trompei uterine. Ovulaţia este o etapă situată între faza proliferativă şi faza secretorie a ciclului menstrual.
|
| Pancreas | Organ secretor cu rol de glandă situat în abdomen, sub diafragmă. Este format din cap (situat în curbura duodenală), corp şi coadă (care vine în raport direct cu splina). Are rol dublu, de glandă endocrină şi exocrină. Rolul endocrin este îndeplinit de insulele Langerhans, care secretă insulină, glucagon şi somatostatină, iar rolul exocrin de acinii glandulari, care secretă suc pancreatic. În interior se află canalul pancreatic principal (Wirsung) şi canalul pancreatic secundar (Santorini).
|
| Pata galbenă | Regiune de pe retină, locul unde focalizează razele luminoase dirijate de aparatul optic. În această regiune se află preponderent celule cu con şi prezintă o mică depresiune (foveea centralis). Se mai numeşte şi macula lutea.
|
| Pata oarbă | Numită şi papila optică, este locul de pe retină de unde pleacă axonii neuronilor multipolari care formează nervul optic. În acest loc nu se găsesc celule fotoreceptoare cu con sau cu bastonaş.
|
| Pedunculi cerebeloşi | Fascicule nervoase situate la nivelul trunchiului cerebral care fac legătura între acesta şi cerebel. Sunt trei perechi de pedunculi cerebeloşi, inferiori (în bulbul rahidian), mijlocii (puntea lui Varolio), superiori (mezencefal).
|
| Penis | Organ copulator masculin, de formă cilindrică, care conţine doi corpi cavernoşi şi unul spongios care înconjoară uretra.
|
| Perilimfă | Lichid cu compoziţie asemănătoare plasmei sangvine, care ocupă cavitatea melcului osos (cohleei), rampa timpanică şi o parte din rampa vestibulară.
|
| Piramide Malpighi | Piramide renale, structuri situate în medulara rinichiului, de formă piramidală, îndreptate cu baza spre corticală şi vârful spre hil. Sunt alcătuite din alăturarea tubilor colectori.
|
| Plămân | Organ pereche situat în cavitatea toracică. Are formă aproximativ piramidală, cu baza situată pe muşchiul diafragm. Plămânii sunt segmentaţi în lobi (3 pentru cel drept şi 2 pentru cel stâng), iar lobii sunt segmentaţi în lobuli. Acinul pulmonar reprezintă unitatea morfo-funcţională a plămânului şi este alcătuită dintr-o bronhiolă respiratorie împreună cu alveolele pe care le deserveşte.
|
| Puntea lui Varolio | Componenta medială a trunchiului cerebral, separată de bulbul rahidian prin şanţul bulbo-pontin şi de tectum prin şanţul ponto-mezencefalic.
|
| Rampa vestibulară | Porţiunea inferioară a cavităţii melcului osos, cavitate care este despărţită în două de lama spirală şi de membrana bazilară.
|
| Rinichi | Organ pereche situat în porţiunea dorsală a cavităţii abdominale. Are formă caracteristică, de bob de fasole. este acoperit de o conjunctivă rezistentă şi, în secţiune apar zona corticală şi zona medulară. În zona hilului se observă calicele şi vasele de sânge care deservesc rinichiul. Are vascularizaţie dublă, nutritivă şi funcţională.
|
| Schelet | Totalitatea oaselor articulate între ele din organism. Reprezintă componenta pasivă a scheletului, care susţine mecanic toate organele corpului, precum şi postura.
|
| Sclerotică | Membrană conjunctivă rezistentă de culoare albă, vascularizată şi inervată, care formează învelişul extern al globului ocular (albul ochilor). Porţiunea sa anterioară este transparentă şi se numeşte cornee.
|
| Sensibilitate | Capacitatea unui organism viu de a răspunde prin anumite manifestări la un stimul venit din mediu. Curent, acest termen defineşte capacitatea organismelor de a percepe modificări ale energiei din mediul înconjurător (energie luminoasă, acustică, mecanică, termică, electrică, etc.).
|
| Senzaţie | Răspunsul nervos dat unor informaţii sosite la sistemul nervos de la analizatori. Senzaţia se formează exclusiv la nivelul sistemului nervos central.
|
| Sinapsă | O legătură care se formează între doi sau mai mulţi neuroni. În funcţie de porţiunile neuronilor implicate în sinapsă, pot fi axo-dendritice, axo-axonice. axo-somatice, etc. În funcţie de modul de trecere a impulsului nervos prin sinapsă, acestea pot fi electrice sau mediate chimic.
|
| Stomac | Organ cavitar situat în cavitatea abdominală, sub-diafragmatic, în raport cu splina şi colonul transvers. Comunică cu esofagul prin orificiul cardia şi prin orificiul pilor cu duodenul. Are rol în depozitarea şi iniţierea digestiei alimentelor, cu ajutorul sucului gastric, o soluţie puternic acidă (conţine HCl) ce posedă enzime proteolitice şi lipolitice.
|
| Talamus | Structură nervoasă componentă a diencefalului, în secţiune are forma literei T, situat în continuarea mezencefalului. În talamus se află ultimul neuron al căilor de conducerea sensibilităţilor tactilă, termică şi dureroasă.
|
| Teacă Henle | Înveliş de natură conjunctivă care protejează prelungirea neuronului şi îl izolează în interiorul unei fibre nervoase. Are şi rol trofic, hrănind celulele gliale pe care le acoperă.
|
| Timpan | Membrană conjunctivă care separă urechea externă de cavitatea urechii medii. Este prinsă într-un inel osos şi pe timpan se sprijină ciocanul. Membrana timpanică este bombată spre interior, iar pe ambele sale feţe se află aer la presiune atmosferică.
|
| Tonus muscular | Stare de uşoară tensiune în care se află muşchii unui organism viu. Tonusul muscular este coordonat de etajele nervoase superioare, în principal de nucleii şi scoarţa cerebeloasă. Are o importanţă deosebită în desfăşurarea normală a oricărei activităţi musculare, dispariţia tonusului muscular este un indiciu ale unor probleme foarte grave.
|
| Trahee | Conduct cartilaginos care coboară prin porţiunea anterioară a gâtului şi pătrunde în cavitatea toracică. Porneşte din laringe şi se bifurcă în cele două bronhii principale. Traheea este alcătuită din inele cartilaginoase incomplete, porţiunea posterioară vine în raport cu esofagul. Mucoasa care căptuşeşte traheea este ciliată şi posedă glande care secretă mucus, cu rol în reţinerea impurităţilor introduse odată cu aerul.
|
| Trofoblast | Structură specifică neurulei şi apoi embrionului, plină cu substanţe nutritive, cu rol în susţinerea trofică a embrionului.
|
| Trompa lui Eustachio | Conduct conjunctiv care face legătura între cavitatea urechii medii şi porţiunea anterioară a faringelui (nazofaringe). Se mai numeşte tubă auditivă şi are o lungime de aproximativ 4 cm. datorită acestui canal fibrocartilaginos, în cavitatea urechii medii aerul se află la presiune atmosferică.
|
| Trunchi cerebral | Organ nervos situat în continuarea măduvei spinării, de care este separat de decusaţia piramidală. Posterior, vine în raport direct cu cerebelul, iar superior cu diencefalul. Este format din bulbul rahidian, puntea lui Varolio (protuberanţa) şi mezencefal. Fiziologic, are roluri extraordinar de importante, fiind sediul unor reflexe vitale ca respiraţia, masticaţia, salivaţia, etc.
|
| Umoare apoasă | Lichid limpede care ocupă camera anterioară a globului ocular, produs de procesele ciliare. Este unul din mediile refringente ale globului ocular, având indicele de refracţie n=1,33.
|
| Vene | Vase sangvine care transportă, în general, sângele încărcat cu CO2 spre inimă. Excepţie fac venele pulmonare, care aduc sânge oxigenat în atriul stâng. Venele au o structură specială, sunt protejate de un perete elastic, care are, din loc în loc, valve care ajută la mişcarea în sens ascendent a sângelui (la venele subdiafragmatice).
|
| Vezica urinară | Organ cavitar situat în cavitatea abdominală, face parte din căile urinare. Vezica urinară are pereţii groşi, musculari, iar cavitatea este căptuşită de un epiteliu stratificat special numit uroteliu. Are rolul de a stoca urina înainte de a fi eliminată la exterior prin uretră. Curent, capacitatea de înmagazinare a vezicii urinare este de 200-400 ml.
|
| Viscerocraniu | Porţiunea scheletului capului aflată anterior şi inferior de cutia craniană. Mai poartă numele de oasele feţei şi cuprinde următoarele 14 oase: 2 maxilare, 2 zigomatice, 2 lacrimale, 2 cornete nazale, 2 nazale, 2 palatine, vomerul şi mandibula.
|
